Aici sunt banii dumneavoastră!

Deoarece teoria conform căreia reabilitarea spitalului s-a făcut din banii angajaților, circulă de ceva vreme prin tîrg, mă face să exprim un punct de vedere. Este adevărat că dacă luăm în calcul că fondul de salarii al tuturor angajaților spitalului a fost diminuat cu peste un miliard lunar, și calculînd anul și jumătate care s-a scurs de la momentul tăierii celor 25% tuturor bugetarilor, ajungem într-adevăr la suma care s-a investit în reabilitarea spitalului.

Cei cu o imaginație ceva mai bogată merg pînă acolo încît propun montarea unei placi comemorative cu numele lucrătorilor spitalului, așa cum s-a făcut cu cei care au sponsorizat secția pediatrie cu ceva ani în urmă. Dacă privim așa lucrurile, angajații spitalului ar avea și un motiv de consolare pentru diminuarea salariului. Sacrificiul e mai ușor de acceptat dacă știi ce s-a făcut cu banii tăi, însă tocmai aici au greșit guvernanții. Au cerut solidaritate, spirit de sacrificiu, după care au făcut cheltuieli total aiurea. Dacă li s-ar fi cerut profesorilor dorneni să renunțe la un sfert din salariu timp de doi ani, pentru a putea fi terminată școala nr 4, aripa de la liceu sau grădinița de pe Chilia, cu siguranță că majoritatea nu ar fi avut nimic împotrivă. Dar atîta timp cît nu ți se explică ce se întîmplă cu banii tăi, sau cînd vezi investiții în telegondole, în pîrtii care nu au niciodată zăpadă, în baze sportive în zone în care nu are cine să le folosească, în parcuri aflate la marginea satelor sau orașelor, nici nu e de mirare că bugetarii au perceput decizia ca pe un abuz. Cu profesioniști, cu oameni onești, cu programe clare de investiții, cu buni comunicatori care ar fi explicat oamenilor de ce trebuie luate anumite măsuri, rezultatele ar fi putut fi cu totul altele. În Coreea de Sud li s-a cerut cetățenilor să-și doneze economiile, bijuteriile, tot ce aveau de valoare, pentru ca țara să poată trece peste un moment financiar dificil. A fost o problemă de încredere între cetățeni și guvernanți. A existat o transparență, iar oamenii s-au simțit utili, convinși fiind că sacrificiul lor contează. Ei, despre ce sacrificiu să mai fie vorba la noi, cînd populația știe că doar unii sunt sacrificați în timp ce alții continuă să se căpătuiască? Revenind la problema spitalului, da, o fi adevărat că suma tăierilor salariale e echivalentă cu reabilitarea făcută, însă pentru a fi corecți pînă la capăt, dacă tot vrem plăci comemorative cu numele angajaților pe fațada clădirii, n-ar fi rău să trecem și numele celui care s-a zbătut ca acești bani să fie direcționați către acest edificiu. Ceea ce contează în final e că spitalul arată incomparabil mai bine față de momentul în care președintele țării primea scrisori de indignare de la un străin internat, oferind un ambient care te face parcă să lucrezi mai bine, iar ca pacient, să ai chiar o stare psihică mai bună.